ANUNȚ PUBLIC
CONSULTARE PUBLICĂ PRIVIND PROPUNEREA DE AMALGAMARE NORMATIVĂ
DATA: 4 septembrie 2026
ORA: 09:00
LOCUL: Sala de ședințe a Primăriei Ecaterinovca
Cancelaria de Stat, prin Oficiul Teritorial Hîncești, invită locuitorii comunei Ecaterinovca, raionul Cimișlia, să participe la consultarea publică privind propunerea de amalgamare normativă a unității administrativ-teritoriale.
Participarea comunității este importantă pentru ca opiniile, propunerile și obiecțiile locuitorilor să fie consemnate în procesul de consultare.
PROPUNEREA SUPUSĂ CONSULTĂRII
Se propune amalgamarea comunei Ecaterinovca cu orașul Cimișlia, comunele Hîrtop, Ciucur-Mingir, Cenac, Gradiște, Ialpujeni și Javgur, precum și cu satele Topala și Valea Perjei, cu stabilirea centrului administrativ în orașul Cimișlia.
Schema propunerii:
Cluster voluntar existent – 7 UAT:
orașul Cimișlia • comuna Ecaterinovca • comuna Ciucur-Mingir • satul Topala • comuna Cenac • comuna Gradiște • comuna Javgur
+ 3 UAT propuse prin amalgamare normativă:
comuna Hîrtop • comuna Ialpujeni • satul Valea Perjei
CONFIGURAȚIE PROPUSĂ: 10 UAT • CENTRU ADMINISTRATIV: ORAȘUL CIMIȘLIA
Propunerea este fundamentată, între altele, pe criterii privind populația, vecinătatea și continuitatea teritorială, accesibilitatea și legăturile dintre localități.
ÎN CADRUL CONSULTĂRII VOR FI PREZENTATE
- propunerea de amalgamare și argumentele care au stat la baza acesteia;
- principalele schimbări preconizate;
- etapele următoare ale procesului și perioada de tranziție.
LOCUITORII POT FORMULA OPINII PRIVIND
- accesul la serviciile publice și la centrul administrativ;
- reprezentarea intereselor localității;
- păstrarea identității, tradițiilor și patrimoniului local;
- problemele și prioritățile comunității în perioada de tranziție.
NU PUTEȚI PARTICIPA LA ÎNTÂLNIRE?
Observațiile și propunerile pot fi transmise până la 4 septembrie 2026, ora 12:00, la adresa de e-mail mariana.plaxivii@gov.md sau fizic la Primăria comunei Ecaterinovca, s. Ecaterinovca, str. Hîncești nr. 83, r-nul Cimișlia.
E-mail Primărie: primaria.ecaterinovca@apl.gov.
Toate observațiile și propunerile formulate vor fi înregistrate, analizate și incluse în documentarea procesului de consultare.
Data anunțului: 25.08.2026







